Vederi din China – ep. 2 – Shenzhen

Shenzhen e unul din cele mai mari orașe din China, și cel mai bogat dintre ele. Odată un simplu oraș de pescari, în 1979 devine prima zonă economică specială – așa numitul capitalism în interiorul socialismului chinezesc – a beneficiat foarte mult de pe urma apropierii sale cu Hong Kong-ul. Foarte multe firme din HK au început, probabil, să-și facă sucursale în China, unde mîna de lucru e incredibil de ieftină.

Shenzhen-ul a fost pentru mine o dezamăgire, inițial. Încercînd doar împrejurimile hotelului am rămas limitat la imaginile absolut sinistre ale vînzătorilor semi-ambulanți care făceau mîncarea în mijlocul străzii, sau care vindeau din niște dughene absolut mizere produse la niște prețuri de îți puneai întrebări (apropos, se pot face fake-uri la fake-uri? Credeți că există cineva care copiază produse Abibas și Punna la sfert de preț?). Zona aceea a fost de natură să mă sperie un pic; era și seară, iar iluminarea nu era cea mai grozavă. Nici nu îndrăzneam să intrăm în vorbă cu chinezii (un act absolut inutil, pentru că majoritatea nu știu engleză, sau dacă o știu nu o înțeleg cînd o vorbești și nici nu o vorbesc în așa fel încît să-i înțelegi).

Mai există însă și o altă față a Shenzhen-ului, pe care nu o poți vedea decît ziua. Zonele centrale ale orașului viermuiesc de oameni și magazinele enorme, hale întregi, au mii de vînzători, fiecare încercînd să-ți vîndă mai mult sau mai puțin aceleași produse. Găsești orice: de la telefonul de 10 yuani (un pic peste un euro) la iPhone-uri cu 2000 yuani (cam 210 €), deși teoretic nu prea ai cum să-l folosești în China; sau haine cu prețuri infime dar și firme de modă celebre. Totul gîndit pentru un oraș de cam 10 milioane de locuitori. Există parcuri industriale enorme, din care vine toată bogăția Shenzhen-ului. Acolo găsești pe clădiri enorme sigle de firme arhi-necunoscute (aici), dar omniprezente în supermarket-urile chinezești (și sunt sigur că în curînd și la noi).

Shenzhen e un oraș modern, în care nu te poți lipsi de mașină sau metrou. Am preferat varianta mai puțin complicată, adică taxi-urile – taxiurile sunt foarte ieftine, plătești cam 4 euro pe o călătorie de 9 kilometri, doar că taximetriștii nu cunosc limba engleză, și sunt absolut inutili în momentul în care vrei să-i întrebi ceva. Pentru asta, majoritatea hotelurilor au inventat un sistem inteligent, prin care scriu pe un card pe care ți-l înmînează ție adresa hotelului, și adresa principalelor locuri unde ai vrea, ca turist, să ajungi (aeroport, port, mall-uri, etc.).

Mai e un aspect pe care nu l-am explorat: parcurile. Am auzit că parcurile ar fi superbe, și că ar merita pierdut timpul prin ele; dar e slabă șansă să prind timp liber vreodată în timpul zilei prin Shenzhen. Oricum, e pe lista mea de ’to do'.

Shenzhen e un oraș cu ieșire/ieșiri la mare; dar marea e practic inaccesibilă din cauza zecilor de construcții care se ridică încă în oraș. Vorbim de un oraș în care prețul locuințelor a ajuns undeva la 1500€/metru pătrat (în centru, oriunde ar fi asta), deci e un oraș care crește continuu; bănuiesc că există multe proiecte de extindere.

Cel mai mult mi-au plăcut străzile și clădirile. Totul e gîndit foarte bine, foarte inteligent amenajat – se simte mînă de arhitect al orașului foarte inteligent. Din vorbă în vorbă am auzit că e posibil ca oamenii din spatele tuturor minunilor arhitecturale chinezești să stea arhitecți din US, Germania sau Suedia. După cîteva călătorii mai lungi prin oraș am avut sentimentul că eram într-un oraș NFS – clădiri impresionante, și străzi largi, numai bune pentru drag-uri :).

Ce nu mi-a plăcut e evident, faptul că e un oraș care trăiește sub o dictatură pe care nu o vezi dar o simți. Oamenii nu au voie să viziteze Hong Kong (chiar dacă HK-ul se vede de pe ferestrele din blocurile mai înalte) – o interdicție absurdă, pentru că în cele din urmă Shenzhen-ul e un oraș mai frumos și mai reușit decît Hong Kong-ul, chiar dacă HK este MULT mai plin de lucruri interesante de făcut. Shenzhen-ul tinde să fie anost după o vreme – ai distanțe mari de parcurs și locurile nu prea sunt pline de viață – după ora 10 seara orașul e pustiu; probabil că viața se mută în Hong Kong odată cu căderea întunericului. Cu toate acestea, e un oraș în care te simți într-o oarecare siguranță; un sentiment pe care nu-l ai în alte locuri precum Shanghai sau chiar Hong Kong. E, cu alte cuvinte, un oraș pe care îl poți aprecia ziua; din păcate, ziua tot Shenzhen-ul muncește asiduu, pentru că pînă la urmă e locul unde vin principalele afaceri IT. Nu mi-a mai plăcut nici faptul că e un loc aproape inaccesibil pentru călătorul pedestru – cel puțin nu cît am reușit eu să am contact cu el.