Vederi din China – ep. 6 – Media

Uneori, 30 de minute de televiziune într-o limbă din care nu înţelegi nimic poate să îţi explice mai mult decît ţi-ar putea explica vreodată un localnic despre felul în care gîndeşte şi simte. Nu înţelegi mai multe neapărat din spectacolele pe care le poţi vedea la televizor, ci mai degrabă din reclame; în fond, reclamele sunt întotdeauna croite pe cei care urmăresc televiziunile, nu?

Aşa poţi afla, spre exemplu, că una din dorinţele chinezilor de rînd e să poată dormi regulat, şi deci e foarte probabil ca ritmul de muncă pe care şi-l impun să le provoace insomnii. Sau că femeile chineze îşi doresc sîni mai mari, iar familia chineză visează la maşini care să îi ducă oriunde altundeva decît acolo unde se află ei.

China e o ţară care îşi caută încă statutul urban; oamenii încă îşi caută o identitate în aglomerările urbane. Cei mai ieftini muncitori ai lumii contemporane suferă de angoase pe care şi le vor vindecate cu bunuri materiale şi sunt supuşi unor campanii incredibil de agresive să-şi cumpere maşini. Cu toate acestea nu există nici un brand dominant, şi acesta e lucrul care mi s-a părut că lipseşte cu desăvîrşire din China. Nici unul din panourile publicitare nu se repetă suficient de obsesiv cît să-ţi rămînă în minte, ceea ce poate să însemne două lucruri: fie eu nu am reuşit să reţin nimic (posibil, datorită scrierii), fie ofertele sunt atît de bogate încît nu poţi să îţi impui oferta. E un fenomen pe care l-am numit dictatura minorităţilor – o fracţiune din masa populaţiei înseamnă mai mult decît suficient. În momentul în care ai 1.6 miliarde de oameni, dacă reuşeşti să captezi 0.1% din piaţă deja vinzi la 1.6 milioane de oameni. De aceea în China se vinde orice, şi se cumpără orice. Nici nu ai nevoie de o idee extraordinară şi probabil nici de experienţă – tot ce trebuie să faci e să porneşti ceva. Mai mult ca sigur că într-un oraş de 8-10 milioane de oameni o să găseşti suficienţi cîţi să îţi meargă afacerea.

Standurile de ziare sunt pline de reviste glossy cu multe texte în engleză – dar înăuntru nu vei găsi texte în engleză. E oarecum dezamăgitor – în parte pentru că renunţă la limba lor, dar pe de altă parte nu au făcut-o suficient de repede cît să-mi fie accesibile şi mie, turist prin China. Ce am reuşit să citesc, totuşi, au fost cîteva exemplare din China Daily şi Shenzhen Daily.

Toate ziarele pe care le-am citit au fost white-washed. Nici o ştire bună nu venea fără zece mii de plecăciuni şi mulţumiri către oficialităţi. Ştirile negative vin întotdeauna cu părţile bune. Poliţia intervine întotdeauna la timp, e promptă, pompierii sunt vigilenţi. Nici o ştire din ziarele chinezeşti nu doreşte să surprindă esenţialul decît dacă autorităţile trebuiesc lăudate. Pe alocuri foamea de pozitivism duce la secvenţe penibile: scriind despre un tată care s-a sinucis ziaristul scrie: “Iubea puii de găină şi tractoarele”. A fost prima oară cînd, citind un articol despre o poveste altfel impresionantă, am bufnit în rîs.

Partea mai gravă e că de fapt informaţia lipseşte cu desăvîrşire. Singurele informaţii sunt titlurile – restul ştii deja cum se întîmplă. Cetăţenii acţionează responsabil, problema este ameliorată cît de bine se poate, autorităţile au acţionat prompt, sunt mereu în expectativă, gata să intervină, şi vor fi mereu pregătite. Nimic însă ce nu se poate scrie din burta unui ziarist închis într-o cămăruţă cu vedere la autostradă şi cu televizor în casă. Un exemplu în acest sens e un articol despre un incendiu care a cuprins un autobuz supra-aglomerat în Chengdu, capitala provinciei Sichuan. În tot articolul se pomeneşte despre cum cetăţenii din zonă au spart cu pietre geamurile autobuzului, cum pompierii au intervenit prompt; au pornit îndată ce au VĂZUT incendiul, dar au fost opriţi la un kilometru distanţă de un ambuteiaj; mai afli că victimele sunt la spital, bine îngrijite. Şi în tot articolul nu afli cum de a fost posibil să ARDĂ un autobuz în plină zi, cu puhoi de oameni în el sau de ce nu au fost sparte geamurile din interior. Dar asta e China. Mereu evitînd esenţialul cînd esenţialul îi priveşte direct.

Cam asta a fost – gîndurile ce au lipsit din povestirile mele poate vor apărea în postări ulterioare; vă las, fără concluzii, cu o piesă interpretată de o artistă apreciată în China, despre care am aflat din ziarele lor 🙂

Comments

Vederi din China – ep. 6 – Media — 3 Comments

  1. Excelente articolele, le-am citit cu placere.

    Cred ca cel mai mult mi-a placut memoria detaliilor de care ai dat dovada, cred ca multe din detaliile astea m-ar fi socat sau impresionat, dar nu stiu daca puteam sa le retin astfel incat sa le pot si pune hartie 🙂

    • Mulţumesc – am încercat să reproduc cît mai fidel lucrurile care s-au întîmplat şi pe care le-am văzut – mă bucur că ţi-au plăcut informaţiile pe care le-am pus aici, şi te mai aştept pe blogul meu 😉

  2. Pingback: Vederi din Asia | dorinlazar.ro