Veganii politicii

Spectrul politic din România, dar nu numai, se împarte în foarte multe categorii. Departe de o dihotomie dreapta-stânga, spectrul politic e împărțit în amețiți, năuci, zevzeci, hoți, adormiți și partide neparlamentare. La care se mai adaugă extremiștii, moderații, centriștii de stânga și dreapta, centriștii de centru, centriștii radicali((la cererea directă a fanilor)), susținătorii a ceva vag legat de gay într-o direcție sau alta, niște ceva cu drepturile femeilor. Însă oamenii permanent nemulțumiți care îți împing soluții nepractice, lipsite de gust și care în momentul în care îți explodează în față se uită la tine și zic că e vina ta că nu ai aplicat bine, ei bine, veganii politicii sunt nimeni alții decât libertarienii. Sunt oamenii care sunt foarte siguri că ei au soluția, care îți aruncă mai multe argumente de ordin moral care în realitate duc la boală psihică. Și soluția e, tot timpul, un stat mai mic.

Desigur, e o idee care are niște merite; dar argumentele sunt cel mai des construite în jurul unor imagini idealizate în legătură cu capacitatea umanității de a trăi în armonie și bună înțelegere. Ca și palier moral, libertarienii sunt pe același lungime de undă cu comuniștii; comuniștii înșiși susțin că viața e posibilă fără existența unui stat((șoc, oroare, cum? și-atunci cum îți explici Ceaușescu?)). Libertarienii sunt de fapt niște comuniști care cred că societatea va fi guvernată de puterea contractului, în care oamenii vor primi nu după nevoi ci după puteri. Practic, „de la fiecare după puteri, pentru fiecare după puteri”. Fiecare pentru el. Diferența față de anarhie e neclară, aparent va exista în statul libertarian un stat minimal care să vină și să le bată obrazul oamenilor dacă sunt nasoi.

Fantezia economică a libertarienilor e satul de ștrumfi în care, în loc să fie comuniști, toți au câte-un mic atelier. Sigur, libertarienii nu au soluții pentru problemele reale ale omenirii, gen ce se întâmplă dacă îți arde casa și tu cazi într-un șanț cu piciorul rupt? Aș putea spune ce se întâmplă mai încolo, dar ăsta e punctul meu favorit – cum libertarienii sunt veganii politicii, sunt destul de sigur că o să vină să urle că au ei soluții pentru toate.

Diferența reală între libertarieni și marxiști e că libertarienii n-au un nume foarte solid pe care să-l vânture; ar putea fi Mises, dar el e cu liberalismul clasic, în plus, problema majoră e că libertarienii se bazează foarte mult pe libertatea individuală deci nu poți găsi doi care să aibă aceleași idei despre aceleași lucruri. În loc să-i contrezi pe ideile lor, cel mai bine e să-i încurajezi; vei vedea că nu suportă să fii de acord cu ei pentru că asta le reduce lor libertatea individuală de a fi deosebiți de alții.

Ca anti-vaccinismul, veganismul și comunismul, libertarianismul se clasează la boli psihice cu transmitere prin TCP/IP. Dacă ai un telefon conectat la Internet ești expus, dacă ai un calculator sau un smart Tv ești expus. Feriți-vă de bolile astea: vaccinați-vă, mâncați carne (se aplică și pentru veganism și pentru comunism) și dați un leu unui cerșetor. Libertarianul de lângă voi va face spume la gură, dar e un prim pas înspre vindecare.