Viaţă de scriitor

Am citit azi un articol scris de Marian Coman despre cum este să faci bani pe literatură în România. Sau, mai exact, despre cum NU poţi face bani din literatură în România. Sunt de acord cu el, chiar dacă se apreciază un pic plîngăcios. Nu mi se pare deloc plîngăcios, chiar e de apreciat felul lucid în care exprimă o problemă mare. Nu ne vom putea crea o cultură cu oameni ‘cu jumătate de normă’. Nu pot crea o cultură oameni care au deadline-uri în domenii mult mai pragmatice decît literatura, iar asta se vede în totala lipsă de gust ce ne omoară zilele astea.

Eu însă sunt un pic mai optimist. Văd o schimbare – deşi s-ar putea să fie o mică schimbare doar în mintea mea, nicidecum în realitate. Cine ştie? Poate mă amăgesc. Îmi amintesc totuşi că România a avut extraordinara perioadă interbelică, irepetabilă, dar o domentraţie că se poate. Poate că se poate. Poate nu noi. Poate noi o să muncim pe brînci pentru un viitor incredibil de nesigur. Avem însă datoria să creem vîrfuri ce trebuie să fie un model. Ceva perfectibil, dar care să poată fi un redeschizător de drumuri.

Avem nevoie de un ‘Scrieţi băieţi, numai scrieţi’ ? De un ‘Scrieţi, băieţi, numai scrieţi BINE’? Poate.

Da, mi-ar trebui ceva mai mult timp pentru scris. Nu zic nu. În momentul acesta, viaţa mea socială se reduce la minute pe care mi le acord cu indulgenţă. Deja cei dragi cred că am devenit un semi-monstru ce nu vorbeşte ci doar plănuieşte în secret cine ştie ce chestie ilegală. 🙂 Mă gîndesc că pierd timp preţios în care aş putea să programez pentru bani în plus, să-mi iau o maşină, să-mi iau o casă, să-mi amanetez viaţa pentru a putea să mă simt ‘în rîndul lumii’. Aş putea să fac asta. De ce nu o fac? Cred că sunt prea comod, şi de cînd sunt mic am visat într-o lume atît de frumoasă… Pentru că ştiţi… Lumea asta ar putea să fie aşa cum o visam cînd eram copii. Doar că în momentul ăsta ne-am pierdut sistemele de valori.

De aceea vreau să scriu. Vreau să scriu pentru a lăsa un copil să viseze. Voi de ce o faceţi?

PS: Recunosc, visez să fiu faimos şi bogat, şi ştiu că pe post de programator o să fiu cel mult mediocru şi neimportant, pentru că nu aş putea să realizez niciodată lucruri măreţe

3 Replies to “Viaţă de scriitor”

  1. Şi pe de altă parte societatea americană a reuşit să aibe scriitori cu normă întreagă, şi? Tot de pomană.

    Arta şi activităţile financiare nu se împacă. Societatea de consum nu poate, fără vreo îndoială din partea mea, produce artă.

    Ultima metodă atestată de istorie de a produce artă este prin casele celor avuţi, ce îşi luau sub aripă vreun pictor, sculptor or scriitor. Dar cultul artei, simţul frumosului a murit demult printre cei de clasă “nobilă”.

Comments are closed.