De ce „nu votez” e o strategie perdantă

Am scris și prin alte părți, dar mă gândeam că e cazul să pun și-aici ca să rămână. În 2012 am fost pus față în față cu o alegere complicată. Băsescu (un tip pe care îl displăceam destul de mult) era suspendat de o coaliție monstruoasă formată din PNL și PSD. Dar să mă citez, că mi-e lene să rescriu acel text:

Am mai avut și acum câțiva ani dilema asta. Ca cetățean responsabil consider că e necesar să merg să votez. Acum însă lumea îmi spune că are strategie și că ar fi bine să nu merg să votez. Am mai făcut asta acum câțiva ani pentru a păstra în funcție președintele, sub atac din partea facțiunii rău-voitoare care acum a reușit să pună mâna pe putere. Principial vorbind, am refuzat să particip în acea mascaradă – aia fiind și strategia pe care un președinte nepopular a ales să o abordeze.

Dar acum vă întreb pe voi, ăștia care îmi spuneți să nu votez – ce credibilitate credeți că o să mai aveți când o să le spuneți oamenilor că e cazul să iasă la vot? Eu știu că nu am avut când le-am spus asta după ce le zisesem să boicoteze referendumul. Oamenii s-au pișat pe el de vot, că li se părea că e o bagatelă, o prostioară pentru naivi. Așa că îmi puteți explica, vă rog, cum pot eu să le recomand oamenilor care mă urmăresc să nu meargă la vot?

Un pic de istorie

Problema doar începe aici. 2012 – un președinte nepopular a ales această strategie. Pentru a păstra acel președinte nepopular, singura armă a fost neprezentarea. Care a fost rezultatul? Băsescu a mai stat în scaun vreo doi ani, dar USL-ul a considerat că a câștigat acel referendum și și-a impus forța cu pumnul. La alegerile care au urmat au câștigat cu o majoritate atât de sufocantă încât dacă se făceau alegeri uni-nominale pe bune (a fost un sistem combinat), USL-ul ar fi avut 100% din voturi. Cam ca Partidul Comunist pe vremuri.

Vibe-ul USL-ist nu a dispărut. USLașii de-atunci au rămas geană pe Antena3 și și-au luat propaganda, pentru că ceea ce a unit USL-ul a fost ura de Băsescu, și motivul urii a persistat atât de tare că și acum Mircea Badea mai scapă involuntar câte-un băsist când vorbește cu nevastă-sa despre cumpărături. Ura a rămas acolo. Când Crin, cel mai slab om care a cochetat cu președinția României((într-o țară care l-a avut pe Constantinescu asta spune foarte multe)) a trădat USL-ul, oamenii au migrat spre PSD. PSD a pierdut la mustață alegerile prezidențiale, și a câștigat fără drept de apel alegerile din 2016. Ce a făcut societatea civilă între timp?

În 2014 se pișa pe el de vot. A părut o atitudine rezonabilă – mai ales că victoria a fost asigurată, ca niciodată, prin neprezentare. Într-o Românie în care INS e incapabilă să numere câți oameni sunt în România, neprezentarea a fost metoda de luptă politică. Neprezentarea ca vot de blam! Noi, generația tânără, vrem să arătăm că nu suntem reprezentați în povestea asta! Jos! Huo! Etc.

Ce povestesc aici e istorie. În 2016, răul a învins în cele din urmă. Coaliția monstruoasă, PSD+ALDE cu opoziția fictivă făcută de PNL, a câștigat parlamentul. Puținii care s-au mobilizat, USR-ul, au ajuns în Parlament pe votul a vreo 10% din cei prezenți – foarte puțini. Pe hârtie, lucrurile ar trebui să stea altfel. Teoretic, românii s-au săturat de hoți, de comuniști, de PSD. Practic, suntem incapabili să mobilizăm oamenii care sunt nemulțumiți, și care ajung să își dea votul pe un mic și-o sticlă de ulei.

Votăm sau nu votăm?

Urmează un referendum pe o temă care nu ne convine. Da, e o prostie să pui o astfel de notiță în Constituție, și mulți dintre noi, ăștia care avem 12 clase și nu suntem analfabeți-funcțional suntem oripilați de faptul că oamenii se întreabă lucruri de genul ăsta. Și am găsit, credem noi, soluția perfectă pentru acest referendum. Nu ne prezentăm.

E o soluție facilă. Știm că INS-ul e prost și nu știe să numere. Știm că nu au de unde să apară atât de mulți oameni. Suntem destul de siguri că nu sunt capabili să adune 30% din populația cu drept de vot înregistrată de INS. Dar dacă adună? Și chiar dacă nu adună, la sfârșitul acelui referendum vom ști doar că x% din populație (pe cel mai consistent lot statistic, în loc de 1000-2000 de respondenți sunt câteva milioane) dorește acea corecție în Constituție. Suntem gata să ne asumăm lucrul ăsta?

Resentimentul post-referendum-invalidat a fost și mai mare decât resentimentul dinainte. Băsescu nu a mai existat ca președinte pe plan intern decât ca autor de glumițe la adresa lui Ponta. Oamenii care discutau anti-Băsescu aveau și cifrele: 87% din români au zis că nu-l vor. Cum sună un 87% din români vor ca persoanele gay și lesbiene să nu poată să-și întemeieze familii?

Bine, dar riscul e prea mare, veți zice. Nu dorim să ne asumăm acceptarea acelei alegeri. Ni se pare strigător la cer faptul că suntem întrebați despre lucrul ăsta. Vrem să invalidăm propunerea. Dar ei au strâns milioane de semnături. Sigur, majoritatea false, dar nimeni nu le-a verificat, și nimeni nu a făcut încă pușcărie pentru falsificarea vreunei semnături de-acolo – în lipsa contestațiilor, lista de semnături rămâne valabilă. 3 milioane de oameni vor o prostie în Constituție.

De ce „nu votez” e o strategie perdantă

Și știu, dacă vrem să câștigăm treaba asta e un efort extraordinar. Trebuie mers și vorbit cu oamenii, explicat de ce e un lucru rău să pui așa ceva în Constituție. Trebuie convinși oamenii cu argumente, pentru că la modul foarte serios, nimeni nu e foarte motivat să dea mită electorală pentru referendumul ăsta. Dar nu facem lucrul ăsta pentru că e greu.

Doar că așa se câștigă alegerile: greu. Cu mult efort. Ajungând la oameni, vorbind cu ei. Nu trebuie să așteptăm să îi ia cu coasa pe toți ăștia care votează cum nu ne convine, că o să ne uităm după aia să vedem că PSD-ul a fost votat și de oameni cu studii, și de oameni tineri, și că au cea mai puternică organizație de tineret. Neimplicarea nu e o soluție. Din contră, având în vedere că această modificare a Constituției e fără consecințe (la modul real, modificarea Constituției are zero consecințe) poate ar fi cazul să încercăm să vedem cât de mulți putem convinge să se implice pentru o cauză care e corectă din punct de vedere moral (cel puțin pentru noi). Pentru că e foarte simplu să ameninți cu absența((în cuvintele lui Negruzzi: „de nu mă voi scula pe mulți am să vă las în pace!” – sunt sigur că era ceva de genul ăsta)).

Și poate e momentul să aflăm în ce țară trăim. Și să mergem la vot chiar dacă știm că vom pierde bătălia.

Dar prevăd că oamenii care au o voce să vorbească vor explica din nou cum neimplicarea e soluția. Și doi ani mai târziu, când PSD va câștiga din nou alegerile, vor continua cu neimplicarea, explicând cum singura soluție e emigrarea, și mirându-se de ce lumea nu vine la vot. Păi pentru cine să voteze? Pentru cineva care nu se prezintă la primul semn că va fi înfrânt?

Atitudinea asta îmi amintește de Presadă în Senat, aproape plângând de îndată ce pune mâna pe microfon că „noi știm că nu o să votați pentru propunerea USR că e a USR-ului”, uitând că ea e acolo ca să convingă Senatul să îi voteze legea, nu ca să explice clar de ce Senatul ar trebui să respingă legea. Tăria de caracter se demonstrează și încasând pumni și ridicându-te la loc, să lupți. Că, până la urmă, așa se luptă la categoria grea.