De ce voturile pe Internet nu contează

Cineva pe facebook-ul meu se bucura: Iată, e o tendință de creștere. Se referea la cum o văd oamenii în postura de președinte pe Elena Udrea și pe băieții tovarășului președinte de la PMP. Topul arăta cam așa:

UdreaPresedinte

De ce e amuzant topul ăsta? Sunt niște defecte esențiale, caracteristice voturilor de pe Internet:

  • Votul poate fi falsificat. De pe browsere diferite, din ‘incognito mode’, de pe IP-uri diferite, cu useri diferiți – toate astea pot fi făcute la infinit. Poate fi măsluit și de organizatori 🙂
  • Mai mult, voturile se pot da zilnic pe multe platforme de polling, o practică des întîlnită și la ziarele românești (aici, pare-mi-se, e vorba de Gîndul).
  • Numărul de voturi e mic, foarte mic. Vorbim de 10000 de voturi, nu oameni, dar chiar dacă ar fi vorba de oameni tot ar fi prea puțini.
  • Majoritatea votanților sunt ‘gherilele electronice’ ale partidelor. Neoficial, dar 100% sigur, există studenței morți de foame care pentru click-uri în slujba partidelor primesc niște bani. Mai ales în preajma alegerilor, gherilele devin din ce în ce mai active.
  • Voturile pot fi influențate de ‘știrea zilei’.
  • Votanții sunt fix oamenii care se vor implica cel mai puțin în activitatea asupra căreia se votează. În cazul ăsta e vorba de oamenii cu internet din orașe care în loc de votat se vor duce la un grătărel. Nu conține niște păreri de la sate, de exemplu. Sau poate că conține, am văzut multe voturi pentru Ponta.

Sunt sigur că mai sunt și alte argumente. Există un motiv pentru care pînă acum nu am reușit să găsesc un poll făcut pe Internet care să fie relevant. Asta îmi amintește de toți prietenii care cerșesc voturi pe facebook – așa se ajunge să se voteze cel mai frumos cățel, cea mai simpatică pisică, cel mai agil bibistrocel crocobazdugat.

Sunt două idei de desprins de-aici:

  1. Nu vă așteptați ca un ‘poll de internet’ să promoveze real valoarea, sau să fie un barometru corect.
  2. Poll-ul nu va face altceva decît să dea speranțe deșarte, să umple ego-uri, să dea asigurări false. Dacă aș fi PSD acum, de exemplu, aș face cît mai multe poll-uri în care să iasă Udrea bine. De ce? Pentru că Udrea enervează prea multă lume, e cel mai simplu mod de a mobiliza masele CONTRA ei.

Cu alte cuvinte, poll-ul ăsta organizat de Gîndul e doar o făcătură PSD menită să dea o falsă siguranță PMP-ului și să mobilizeze masele anti-Udrea.

Așa-i că sună a prostie?

Comments

De ce voturile pe Internet nu contează — 3 Comments

  1. “Cu alte cuvinte, poll-ul ăsta organizat de Gîndul e doar o făcătură PSD menită să dea o falsă siguranță PMP-ului și să mobilizeze masele anti-Udrea.”

    Sau poate și-au dat toții fanii lui Udrea link-ul unul altuia. Că Udrea dacă enervează acum o să enerveze și la alegeri, n-ai de ce să mobilizezi împotriva ei oameni deja mobilizați.

  2. De fapt e de dorit ca PSD să câştige alegerile prezidenţiale în situaţia de faţă şi atâta vreme cât e parte a “USDracu’ mai ştie ce cu PC”.

    Motivul: atâta vreme cât Preşedinţia, Guvernul şi o parte însemnată din fotoliile de parlamentar erau deţinute de PD-L, pe bună dreptate, cu votul unei clase sociale relativ numeroase, adversarii lor aveau pretextul perfect pentru a da vina pe ei şi alegătorii lor pentru absolut orice, asmuţind publicul aşa cum se asmut pitbullii: te-a călcat unul pe picior azi în autobuz? Băsescu e de vină, cu găozarul şi ţiganca împuţită cu tot! Te-a inundat vecinul de sus? Parveniţii lui Băsescu sunt de vină, îmbogăţiţi de pe urma apartamentelor! A pus vecinul Gigel manele? Analfabeţii picaţi la Bac ai lui Băsescu sunt de vină! Hai să-i condamnăm la moarte, dar mai înainte le dăm foc la maşini în parcare!

    De altfel, Sfântu Google ar putea să spună foarte multe despre felul în care au fost ameninţaţi mai mulţi români obişnuiţi cu moartea, castrarea, sterilizarea, linşarea lor într-o revoluţie proletară(?) şi alte delicateţuri de genul ăsta.

    Deci siguranţa personală a publicului obişnuit are de suferit sau nu în funcţie de cel care e la putere.

  3. Pingback: Voturile pe internet (partea a doua) | dorinlazar.ro