Welcome to dyslexia (sau curs festiv de mate-info, nu mai știu exact)

Am fost invitat miercuri la cursul festiv al facultății de matematică-informatică din Brașov, moment extraordinar de introdus unghia în jugulară și de ridicat părul de pe ceafă. De-a lungul a 3 ore și jumătate de plictiseală pură, discursuri sforăitoare sau penibile, nimeni nu s-a ales cu nimic decît cu timp pierdut și, eventual, o durere de cap incredibilă.

Românii nu știu să vorbească în public. Pentru un motiv care îmi scapă, în momentul în care ajung în fața unei săli pline cu un microfon în față, românii aleg să meargă pe una sau mai multe din următoarele variante:

  1. Discurs pompos, fără absolut nici o logică, scris parcă de un copil de clasa a III-a cu ‘caietul de expresii’ în față și ‘recitat’ de un copil de clasa a II-a, dislexic și incredibil de timid.
  2. ăăăăăăăă, șșșșșșșșșșiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii, hmmmmmmmmmmmmmm, și practic fiecare prepoziție lungită ad infinitum.
  3. Discurs de trei secunde care începe cu ‘mulțumesc’ și se termină cu mulțumesc și care spune că preferă să nu țină un discurs.
  4. Discurs scurt, lipsit de conținut, din care nu rămîi cu nimic.
  5. Laude nemeritate la adresa celor ‘serbați’.
  6. Ofense mizerabile la adresa celor sărbătoriți, făcute sub acoperirea faptului că nu îți va răspunde nimeni.
  7. Discurs super-sentimentalicios care vrea să atingă suflete, dar nu reușește decît să se acopere cu penibil pentru că e rostit ca de un dislexic.

Partea cea mai groaznică e că multe din astea sunt discursuri ținute de PROFESORI. Oameni care stau în fața unor alți oameni în fiecare zi, ASTA le e meseria! Profesori universitari, oameni care au cel puțin un titlu de doctor; ca o observație personală, singurul care a vorbit fără să facă pe el, fluent și cu logică, fără falsă emoție sau pompă nelalocul ei era și singurul care NU era doctor de-acolo (și era doar doctorand).

Cel mai jegos comportament este însă cel de la numărul 6, unde decanul? sau ceva de genul, mă rog, ceva dobitoc cu funcție mare pe care îl invit să fie ofensat și de ceea ce scriu aici s-a ridicat primul la invitația prezentatorilor și a spus, pe scurt, ceva de genul: „Eu nu vă cunosc, nu cunosc pe nimeni de pe-aici, cred că pentru că ați chiulit toți de la orele mele”. Domnule rector, decan sau ce erați, dacă doreați să vă lăudați cu faptul că ați trecut cîteva grupe de oameni, cîteva zeci de elevi pe care nu îi recunoașteți, felicitări, ați reușit. Mă miră că nimeni nu i-a răspuns: „domnule X, nu vă faceți griji, nici noi nu vă cunoaștem pe dumneavoastră, v-am invitat doar de complezență”. Dar bine, aia ar fi presupus că cineva din sală avea și coloană vertebrală și obraz care să fie ofensat de remarcile stupide ale notabilității.

Dar nu doar profesorii sunt varză la capitolul discurs. Chiar dacă ei au monopolizat microfonul pentru o bună parte a celor 210 minute de chin, o parte din timp a fost dedicat celor de la firmele partenere ale facultății de mate-info, care au sprijinit sau sponsorizat o parte din studenți și/sau sesiunea de comunicări științifice. Pe aceștia îi judec mai aspru pentru că nu au absolut nici o scuză pentru felul în care vorbesc.

În primul rînd, toți au venit cu foaie de pe care au încercat să recite discursul pregătit din timp. Asta i-ar fi făcut doar penibili, dar ca să fie jenanți pînă la capăt au trebuit să se adauge la discurs: bîlbîieli, incoerențe, vorbit aiurea, comentarii stupide și lipsite de conținut. Vorbim despre niște oameni selectați de niște multinaționale (Siemens, EBS, etc.) drept cei mai valoroși. Ăștia sunt starurile, sunt Steve Jobșii României. Unul din ei a și amintit de biografia lui Steve Jobs, carte de căpătîi pentru orice retardat din management din ziua de azi, obiect vestimentar obligatoriu alături de fularul de hipster. Ăștia sunt oamenii care ALEG EI în ce postură să apară, sunt oameni care fac PR pentru corporații ce valorează miliarde de dolari.

Sigur, au fost și excepții (tipul de la RoSoftLab, care vorbea despre cum e să lucrezi la o firmă mică), dar impresia generală a fost că oamenii ăștia nu au fost învățați să vorbească coerent.

Pentru profesori e natural discursul dezastruos. S-au obișnuit să aibă două tipuri de discurs: recitatul din cărți sau orele interactive, în care auditoriul colaborează și se sare din subiect în subiect. Cele două tipuri de discurs, evident nocive, distrug capacitatea lor de exprimare, motiv pentru care profesorii nu sunt buni oratori (deși știm cu toții că ar trebui să fie). Dar uitați-vă la orice interviu cu un profesor român, și o să vedeți același șablon: fie discurs plin de emfază, fără sens, fie discurs timid, dislexic și fără forță.

Concluzia mea? Așa cum am spus în nenumărate rînduri, reintroducerea acelei materii super-importante ce s-a pierdut din ’trivium’. Retorica. Introduci materia aia prin clasa a VI-a, și o menții ca materie obligatorie pînă în clasa a XII-a. La fel ca și logica, materie care ar trebui diluată pe parcursul întregului liceu, și care împreună cu retorica ar putea salva viitoarea intelectualitate română de la dezastru. Pentru că, v-am zis? Absolvenții sunt și mai varză.