X-Men Apocalypse (2016)

Există momente în viață în care te întrebi de ce luna strălucește doar noaptea pe cer, iar soarele doar ziua? De ce obiectele aruncate în sus cad în jos, și de ce cele pe care le trântești de pământ sar înapoi în sus? De ce plâng chitarele? Și, poate, o întrebare mai interesantă, de ce nu are Profesorul Xavier chelie?

Răspunsul ne este dat în X-Men Apocalypse – pentru că asta e acest film, origin-story-ul cheliei profesorului X. Se mai întâmplă multe alte lucruri, dar, în esența lui, asta e. Restul e uitabil.

Nu e un film rău – și nu cred că e dominat de feminism așa cum afirmă colegul Eftimie. Cred că e un film bunicel cu super-eroi, nu e peste Batman vs. Superman dar e în mod sigur peste medie. E bun, e spectaculos, pe alocuri e plictisitor, prelungit inutil, și ajungi invariabil să caști pe la mijlocul lui, dar are un început senzațional, un generic care îți dă vertij și un final acceptabil. James McAvoy și Michael Fassbender fac echipă bună (sau, mă rog, adversari buni), Jennifer Lawrence arată bine cu frizură de anii ‘80, iar Sansa Stark arată bestial în slow-motion și combinezon de zbor.

Și asta e esențialul. Până la urmă e vorba de film după benzi desenate, vrem să vedem super-puteri și alte chestii pentru copilul de zece ani din noi. Și, să fim serioși, Jennifer Lawrence și Sophie Turner rulează fin. În rest, prea multe lucruri care nu au sens. De exemplu Magneto îndoaie toate clădirile cam toată planeta – cu excepția câtorva clădiri și a unui elicopter din preajma lui + plus Piramida Confort Sporit construită de un arhitect bătrân. Totuși, la final se pare că mai funcționează televizoarele prin casele oamenilor, ceea ce înseamnă că și cu planeta mototolită televiziunile vor dăinui – nici așa nu scăpăm de Măruță și Mircea Badea.

Pe scurt: X-Men Apocalypse este povestea originii cheliei profesorului X. Apare și Sansa Stark în combinezon și slow-motion. E de văzut, chiar dacă e plictisitor pe alocuri!