Yann “Screech” Tiersen (postare salvată de-o bucată de tort)

Aștept cu nerăbdare articolele extaziate ale tinerilor urbani români adoratori de Amelie și implicit de soundtrack-ul creat de Yann Tiersen. Evenimentul de ieri a fost un ‘must’ pentru oricine se consideră tînăr și urban, modern și inteligent înainte de toate. Soundtrack-urile create de Yann Tiersen sunt inegalabile – un melanj superb de melodicitate și modern. Concertul lui Yann Tiersen se prevedea a fi, așadar, o ocazie unică.

Și a fost. Cel mai prost concert la care ai asistat vreodată nu poate să nu fie decît unul memorabil. De-acum pînă și Nicolae Guță va avea un termen de comparație: “da’ totuși, cîntă mai bine decît Tiersen laiv”. Pentru că, dragii mei care ați aplaudat de v-ați amețit la Tiersen, omul a cîntat jalnic. Rar am mai văzut pe cineva să chinuie vioara în felul în care a făcut-o, iar arcușul cu jumătate din fire rupte nu sunt semn al virtuozității, ci al faptului că OMUL NU ȘTIE SĂ CÎNTE LA INSTRUMENTUL ĂLA!. A falsat la o multitudine de instrumente, de la chitară rock la instrumente tradiționale franțuzești (ceva muzicuță pe care Ameliștii sigur știu să o numească altfel, mai intelectual). Yann Tiersen cu trupa lui au sunat ca o formație rock de copii ce tocmai au descoperit chitările și ceva echipamente să umple cu sunet Sala Palatului. Rezultatul: o explozie de prost gust, pe tema pieselor originale create de omul de studio YT.

Mă uitam la fețele afectate ale fetelor care veniseră în număr mare să viseze pe muzica lui Yann Tiersen. Erau contorsionate în visare, încercînd să ignore zgomotul excesiv și să-și imagineze că acel zgomot e muzică. Nu am văzut niciodată figuri mai încordate încercînd să prindă vreo urmă de melodicitate decît ale spectatorilor lui YT – În cele din urmă, cu un sentiment teribil de renunțare, au abandonat ideea că Yann Tiersen merită banii dați pe concert. Foarte greu să te împaci cu această rezoluție, dar în cele din urmă nu avem decît împăcarea sau suicidul.

Este remarcabil faptul că a primit aplauze. Cred că cineva a învățat public român că e bine să aplaude. Sentimentul meu a fost să mă ridic din locul meu și să-i strig: Învață să mai cînți și după aia poate revii. Un Yann Tiersen care părea puternic alcoolizat (probabil el ar numi asta ‘într-un mood artistic’) și căruia spre final pantalonii i-au căzut în așa fel încît să i se vadă parțial dorsala (e sexy, pare-se, e franțuzesc), care a putut să strice orice instrument i-a stat în cale, și care a făcut din microfonia însăși un instrument muzical, și cîteva mii de urechi pleoștite de zgomotul asurzitor al unei trupe de începători. Felicitări, Yann, ai reușit să produci ZGOMOT!

Și acum aș dori să citesc postările extaziate ale celor cărora le-a plăcut. Tuturor le-a plăcut: nu am văzut niciodată oameni mai grăbiți să plece – 5 minute să evacuezi Sala Palatului? Cred că nici în cele mai optimiste scenarii de evacuare în caz de incendiu nu îmi puteam imagina astfel de reușite. Ca să înțelegeți, voi, cei care n-ați fost la concert, cît de penibil a fost concertul, vă zic doar că pe la mijlocul concertului YT și compania au cerșit un bis ieșind de pe scenă în mijlocul piesei, cu reverb-ul lăsat să meargă, să scoată zgomot în continuare. După nici 1 minut s-a întors, și a continuat piesa, chiar dacă eu mă bucurasem deja că au plecat, și deci aplaudam. Cînd au plecat a doua oară nu am mai intrat în capcana de a mă bucura pentru că au plecat, și am ținut mîinile, sobru, în buzunar – chiotul de bucurie l-am păstrat pentru cînd am ieșit din Sala vestită, și am putut respira aer curat în LINIȘTE!

Într-o notă mai veselă, sketch-ul cu bucata de tort, cu saluturile gen “Ce-atîrnă” și “Stai jos și zi ce-i în sus” – traduceri mot-a-mot din engleză. Poftă! 😛

Comments

Yann “Screech” Tiersen (postare salvată de-o bucată de tort) — 5 Comments

  1. Eu am plecat dupa 30 min cand deja aveam ochii in lacrimi de ciuda si de zgomot. A fost ingrozitor, cel mai prost concert la care am fost vreodata. Mi se parea ca scena se transformase intr-un iad al sunetelor, iar omul ala din dreapta scenei se agita in asa hal de parca ar fi fost exorcizat de chitara.
    (ca sa nu mai vorbim de faptul ca au intarziat 20 min, ceea ce mi se pare inadmisibil)

  2. Felicitări pentru plecare. Eu am mai stat, pentru că nu eram singur, dar după 30 de minute am început și eu să îi mobilizez pe oameni să plece. Am trecut însă prin tot supliciul – în fond, mi-l făcusem cu mîna mea.
    Despre întîrziere, nu știu ce să zic – nici spectatorii nu s-au grăbit prea tare.

  3. incepusem sa-mi fac probleme, cronicile spun ca fost un spectacol exotic, iar eu nu am reusit sa stau mai mult de 30 d min in sala. ma intrebam daca nu cumva am ratat eu ceva. imi place yann tiersen, l-am vazut in franta in 2002 intr-un super concert cu super orchestra si l-am adorat, l-am vazut apoi la bucuresti in 2003 sau 2004 si am fost putin dezamagita de singuratatea de pe scena, dar n-a fost rau; aseara insa nu reuseam sa inteleg prin ce incercare trebuie sa trec. si mai ales de ce.
    madalina

  4. Pingback: Cum se apără un spectacol prost, prost, prost | Fly on the Windscreen