Ziua națională

Fără nicio legătură cu restul textului, îmi vine un pic mai greu să cred că acum 100 de ani, locul ăsta de unde vă scriu era în Austro-Ungaria.

În jurul fiecărui 1 decembrie apare eterna discuție: când ar trebui să fie ziua națională? 10 mai, 23 august? Cândva mai cu căldură și soare, spune românul care își amintește cu nostalgie 23 august din vremea lui Ceaușescu, ziua grătarului anual.

Motivul pentru care nu avem acum ziua națională mutată pe 24 ianuarie, 10 mai sau pe 22 mai (vezi mai jos) este că discuția, altfel foarte serioasă, este aruncată în desuet cu comentarii precum: „să fie cald”. Orice efort de modificare a zilei naționale apare în cele din urmă ca o discuție despre când e mai fain grătarul.

Pentru asta trebuie să le mulțumim comuniștilor, care s-au asigurat că orice discuție despre istorie devine desuetă. De exemplu, românii știu foarte multe despre Mihai Viteazu, personajul mitologic creat de Nicolae Bălcescu. Știu însă foarte puține despre ce s-a întâmplat pe la 1859, 1866 sau 1877, pentru că în mintea Omului Nou România s-a născut la 23 august 1944, gata comunistă, năzuință de milenii a lui Traian și Decebal, via Mihai Bravu.

Dacă ar fi să urmăm strategia propagandistică din Istoria României, ziua națională ar trebui să fie 22 decembrie. Zi oribilă pentru grătar, dar ar fi măcar consistentă cu strategia de a pune Ziua Națională în ziua în care se legitimizează regimul curent. 10/22 mai 1866, 1877 și apoi 10 mai 1881 pentru regalitate, 23 august ‘44 pentru comuniști

Și totuși, în umila mea părere, adevărata zi de naștere a României este 24 ianuarie 1859, când Adunarea Electivă a Țării Românești l-a numit pe Alexandru Ioan Cuza domn al Țării Românești. Unirea politică a avut loc ceva mai târziu, în 1862 (tot la 24 ianuarie, când s-au deschis lucrările Parlamentului unic al României), când (cred) Principatele Unite au primit numele de România și capitala s-a stabilit în București.

Și asta e o zi nasoală pentru grătar. Dar are ceva mai mult sens decât, de exemplu, 23 august. Până când o să ne trezim din discuțiile astea despre grătar, și o să discutăm serios despre subiectul ăsta, rămâne 1 decembrie. E o dată bună, legitimă, frumoasă. O dată despre care nu știm prea multe, înecați în efluviile propagandistice comuniste.

Acum, de ziua națională a României, îmi recunosc ignoranța în materie de Istorie a României. Și azi, mai tare ca niciodată, simt lipsa unui podcast pe tema Istoriei României, făcut în română, cu cât mai puțină mitologie. Hmmm.

La mulți ani, România Mare!

PS: Constat cu regret că nimeni nu cântă cum trebuie imnul României. Găsesc variante mai bune de „Treceți batalioane române Carpații” decât de Deșteaptă-te Române.  Sugestii?